Photo: ATENȚIE!

Alpinismul, în toate formele sale de manifestare, este un mod de viață periculos. Parcurgerea în siguranță a unor trasee nemarcate în abrupt necesită o înțelegere realistă a priceperii și limitelor personale. Există în permaneță riscul de a fi rănit sau de a muri!

O stare de sănătate bună, atât fizică, cât și mentală, experiența, echipamentul specific și folosirea corectă a acestuia, consultarea unor ghiduri competente, precum și eventuala companie a unui cunoscător al locurilor reduc aceste riscuri.

Acest album conține doar opiniile personale ale autorului și nu este un ghid! Informațiile pot fi greșite, inexacte sau depășite, iar condițiile în care se prezintă traseele pot fi mult diferite față de cele descrise în acest album. Folosirea acestor informații implică faptul că acceptați responsabilitatea pentru propria sigurantă și vă asumați riscul rănirii sau morții.
Photo: Versantul nordic al Morarului are un loc special în sufletul meu. Aici am făcut primii pași în abruptul Bucegilor, aici m-au condus pașii când am vrut să descopăr și o altă față a muntelui, ascunsă de marcaje și de zonele intens circulate.

Am revenit în Nordwand-ul Morarului la invitația lui Mugurel Ilie, de data asta croșetând peretele și alcătuind o scară de văi și brâne până sus, în creasta Acelor.

Gura Diham - Poiana Morarului - Vâlcelul Morarului - Brâul Mare - Râpa Mică - Brâul de Mijloc - Râpa Crucii - Brâul Acelor - Râpa Mare - Strunga Acului Mare - Șistoaca Acelor - Tunelul din Creasta Morarului - Creasta Morarului - Brâul Ciobănesc - Valea Morarului - Poiana Morarului - Gura Diham. Dificultatea generală a traseului: 1B.

Harta este semnată de Mircea Ordean.
Photo: Pornim dis-de-dimineață de la Gura Diham. Se anunță o zi minunată!
Photo: Fiecare trece pârâul cum poate. Mie mi se par prea alunecoase pietrele pentru a sări de pe una pe alta, așa că ocolesc pentru un singur salt, dar sănătos. La întoarcere voi proceda la răcorirea tălpilor încinse.
Photo: În drum spre Poiana Bătrânilor ne intersectăm cu un grup gălăgios al celor de la Floare de Colț și împărțim o bucată de drum cu ei, după care vor urca spre Creasta Balaurului.
Loading...
Public
Versantul nordic al Morarului are un loc special în sufletul meu. Aici am făcut primii pași în abruptul Bucegilor, aici m-au condus pașii când am vrut să descopăr și o altă față a muntelui, ascunsă de marcaje și de zonele intens circulate. Am revenit în Nordwand-ul Morarului la invitația lui Mugurel Ilie, de data asta croșetând peretele și alcătuind o scară de văi și brâne până sus, în creasta Acelor. Gura Diham - Poiana Morarului - Vâlcelul Morarului - Brâul Mare - Râpa Mică - Brâul de Mijloc - Râpa Crucii - Brâul Acelor - Râpa Mare - Strunga Acului Mare - Șistoaca Acelor - Tunelul din Creasta Morarului - Creasta Morarului - Brâul Ciobănesc - Valea Morarului - Poiana Morarului - Gura Diham. Dificultatea generală a traseului: 1B. Harta este semnată de Mircea Ordean.